fbpx

9 greșeli de evitat în Feng Shui pentru dormitor

Îți împărtășesc din experiența mea pentru ca tu să ai un Feng Shui bun în casa ta și mai ales în dormitor.

Dintre sute de dormitoare pe care le-am văzut (ca și consultant Feng Shui), doar despre o mică parte dintre ele am putut spune că au avut de la început un Feng Shui bine făcut, având un flux energetic intens dar și echilibrat, în care momentele de relaxare și odihnă să se poată împleti armonios cu iubirea și energia sexuală.

Nu știu de ce, însă de cele mai multe ori dormitorul tinde să fie una dintre camerele cele mai abandonate și lipsite de interes în casă, în timp ce, de fapt, dormitorul este cea mai importantă cameră a casei, “Feng Shui -istic” vorbind.

Pentru a înțelege care sunt principalii factori care produc Sha Qi – energie negativă – în dormitor, am descris într-un scurt ghid Feng Shui câteva situații pe care sper să nu le aplici niciodată la tine în dormitor.


Vrei să afli mai mult? Ai o problemă urgentă? Îți dorești o analiză personalizată?

sau sună-mă:


Prima greșeală:

Biroul în dormitor

Birou în dormitor
Biroul în dormitor

Sursa foto: https://www.ikea.com

Nu-ți instala niciodată biroul în dormitor. Cu atât mai mult cu cât acesta este plin de dosare, hârtii, post-it-uri, pixuri, facturi neplătite… Dacă acolo ai și aparatură electronică, un calculator mai vechi care nu mai funcționează, atunci acesta este scenariul ideal pentru cel mai prost Feng Shui. 😊 Să nu te mire faptul că nu te odihnești noaptea sau că te doare capul…

Vezi aici alte 20 de greșeli de evitat în Feng Shui pentru ușa de la intrare sau intrarea în casă


A doua greșeală:

Echipamentele de antrenament în dormitor

Nu instala niciodată echipamentele de antrenament în dormitor!

Echipamentele de antrenament în dormitor
Echipamentele de antrenament în dormitor

Sursa foto: http://designerscollaborativenyc.com

O bandă de alergare în dormitorul tău va face ca energia din dormitor să fie prea puternică, prea Yang, ceea ce este în deplină neconcordanță cu scopul real al dormitorului: liniște, relaxare, energie Yin. La ce capitol vei suferi? Cu siguranță îți va afecta capacitatea de regenerare în timpul somnului, dar își va pune amprenta și asupra vieții tale sexuale, intime – energia aceea plăcută și senzuală din dormitorul tău va fi “sublimă, dar lipsită cu desăvârșire”, cum bine zis-a Caragiale.

Cu cât echipamentul de exerciții este mai voluminos și mai greu – cu atât mai rău pentru tine, mai ales dacă este acoperit cu praf deoarece nu îl folosești (aproape) niciodată.


A treia greșeală:

Patul orientat cu tăblia către o fereastră

Nu orienta niciodată patul din dormitorul tău cu tăblia patului către o fereastră!

Capul patului ar trebui să fie lipit de un perete de tip Yin, dar peretele cu fereastra este un perete de tip Yang. Această poziție va crea pentru cei ce dorm acolo, o permanentă stare de neliniște în timpul somnului, un somn agitat, neodihnitor, plin de vise și gânduri (negre de cele mai multe ori), lipsindu-le liniștea interioară, confortul psihic pe care le ai atunci când spatele îți este asigurat ca să te poți odihni fără nicio grijă.


A patra greșeală:

Televizorul și oglinzile plasate în dormitor

Nu instala niciodată televizorul sau oglinzi mari în dormitor!

televizor și oglinzi în dormitor
televizor și oglinzi în dormitor

Sursa foto: http://www.home-designing.com/

Energia dormitorului este bine să fie de tip Yin, liniștită, feminină, intimă.

Însă, frecvent întâlnesc situația în care locul ales de familie pentru a amplasa televizorul este chiar dormitorul. Situația devine și mai negativă cu cât televizorul are o diagonală foarte mare și este amplasat aproape de pat.

Cum crezi că va fi somnul tău dacă urmărești știrile noaptea sau te uiți la filme (eventual horror…) în dormitor? Crezi că te vei odihni bine? 😊 Cum te vei simți a doua zi, dacă adormi cu televizorul deschis, iar acesta va merge toată noaptea, făcând un zgomot permanent… mmm? Ce părere ai? Nici nu trebuie să știi Feng Shui ca să-ți dai seama că nu e prea sănătoasă această alegere.

În plus, ecranul acestuia, chiar și atunci când NU funcționează, are suprafața asemănătoare unei oglinzi.

Iată acum adevărulîn Feng Shui tradițional, din punct de vedere energetic, nu există nicio problemă dacă ai o oglindă în fața patului sau orice suprafață reflectorizantă!
Însă, din punct de vedere psihologic, poate deveni o reală provocare să dormi acolo, deoarece această suprafață reflectorizantă va capta și va reflecta lumina, permițând astfel luminii să îți perturbe somnul. Din acest motiv, este de dorit să nu îți poziționezi patul astfel. Dar, în sine, oglinda nu produce nicio perturbare energetică de tip Feng Shui, nici în relația cu partenerul și nici nu aduce ghinion.

Desigur, aceeași recomandare este valabilă și în cazul amplasării oglinzilor în dormitor.

Vezi aici alte 20 de greșeli de evitat în Feng Shui pentru ușa de la intrare sau intrarea în casă


A cincea greșeală:

Dormitorul se află la mansardă și tavanul este înclinat

Să nu ai niciodată în dormitor tavanul înclinat!

Dormitor cu tavan inclinat
Dormitor cu tavan inclinat

Sursa foto: https://www.decoist.com

Tavanul înclinat din dormitor are ca efect dezechilibrarea semnificativă a Qi-ului, iar aceasta face ca cei care dorm în acea cameră să aibă un somn agitat și neliniștit. Mai ales dacă în acea cameră dorm de obicei copiii, de obicei, aceștia vor avea tendința să fie rebeli sau neliniștiți.

Sigur că există soluții și pentru această situație. Cea mai bună dintre ele ar fi să îndrepți tavanul dacă este posibil și totul se va rezolva. 😊 Cu toate acestea, dacă acest lucru nu este posibil, mută patul astfel încât să dormi în partea de la capătul superior al tavanului, și nu la capătul inferior al acestuia. Însă aceasta este numai o rezolvare parțială a problemei…


A șasea greșeală:

Poziționarea patului către o direcție nefavorabilă

Să nu ai niciodată patul din dormitor orientat cu tăblia spre un colț al camerei!

pat cu capul spre colțul camerei
pat cu capul spre colțul camerei

Sursa foto: http://morganhillpublishing.com

Sigur că este ideal ca fiecare persoană să doarmă într-un pat orientat pe una din direcțiile sale personale favorabile (poți afla direcțiile tale personale favorabile din harta ta personală BaZi – dacă nu știi cum, contactează un consultant).

Însă deseori putem constata că o astfel de direcție face ca poziționarea patului să fie cu tăblia de la capul patului spre un colț al dormitorului! Astfel încât, deși ai obținut așezarea acestuia pe direcția ta favorabilă, te-ai expus dintr-o dată la Sha Qi – energie negativă, care se îndreaptă direct spre capul tău!

Ține minte: indiferent de direcție, mai bine alege întotdeauna să poziționezi patul în așa fel încât tăblia patului să fie lipită de un perete și să NU fie nicidecum orientată spre un colț al camerei, care te expune permanent la Sha Qi.

Vezi aici alte 20 de greșeli de evitat în Feng Shui pentru ușa de la intrare sau intrarea în casă


A șaptea greșeală:

Grinzile deasupra patului

Să nu ai niciodată patul din dormitor sub o grindă de pe tavan!

Grinzi deasupra patului
Grinzi deasupra patului

Sursa foto: https://www.bobvila.com/articles/exposed-ceiling-beams/

E clar că nu poți construi o casă fără stâlpi și fără grinzi! Dar ceea ce trebuie să știi și de care să ții cont atunci când construiești sau cumperi o casă sau un apartament, este să faci astfel încât grinzile să nu fie vizibile, indiferent dacă sunt din lemn sau din beton!

Stâlpii aparenți sunt potențiali generatori de Sha Qi – energie “rea”, iar grinzile aparente (care se văd pe tavan) afectează Qi-ul dormitorului și-l fac să devină suprimat. O grindă va forța efectiv Qi-ul să se îndrepte înspre partea de jos a camerei.

Drept urmare, persoana care va dormi sub o grindă vizibilă (repet – toate clădirile au grinzi, însă la unele nu se văd) va avea tulburări grave de somn, ceea ce va duce implicit la situația în care performanța la locul de muncă să fie scăzută, sub medie, dar va cauza și o multitudine de alte probleme pentru persoana care doarme în patul de sub grindă sau grinzi, dacă sunt mai multe. Problemele de sănătate și cele legate de locul de muncă vor fi cele care vor afecta în mod deosebit persoana sau persoanele care dorm în acel pat.


A opta greșeală:

Patul orientat direct spre ușă

Să nu ai niciodată patul orientat astfel încât, când dormi, să ai picioarele îndreptate direct spre ușa dormitorului !

patul orientat cu picioarele direct spre usa
patul orientat cu picioarele direct spre ușă

Sursa foto: https://fengshuinexus.com/

Ține cont de următoarea recomandare fermă: patul din dormitor să NU fie îndreptat direct spre ușa dormitorului, cu picioarele spre ușă. În tradiție, această poziție are o denumire nu tocmai plăcută și se spunea că persoana care doarme acolo, doarme în „poziția sicriului”. Desigur că este doar o expresie folosită în trecut, pentru că în realitate, de fapt nu dormi într-un sicriu.

Însă această poziție a patului este cu adevărat nefavorabilă „Feng Shui -istic” vorbind, dar nu are nimic de-a face totuși cu sicriele. Această poziție a patului face ca atunci când intră prin ușa dormitorului Qi-ul „lovește direct în pat și implicit în persoana care doarme acolo, urmările fiind tulburări semnificative ale somnului, cu multe întreruperi. Iar lipsa de odihnă are multe alte implicații, care vin în cascadă, una după alta.

Această regulă se aplică în cazul oricărei uși din dormitor, cum ar fi ușa toaletei (dacă dormitorul este unul matrimonial). Toaleta este o zonă a casei „celebră” pentru energiile sale negative. În plus, există mirosurile, umiditatea și bacteriile care îți pot afecta nu doar somnul ci și sănătatea.

Soluția? Este simplă: mută-ți patul astfel încât să nu dormi în dreptul ușii de la dormitor sau toaletă. Sau dacă spațiul permite, ca alternativă, încearcă să amplasezi un paravan între pat și ușă.

Ca să înțelegi mai ușor, iată mai jos o explicație grafică:

Poziția patului în dormitor
Poziția patului în dormitor

A noua greșeală:

Dormitorul se află la subsol 

Să nu ai niciodată dormitorul amplasat la subsol!

dormitor la subsol
dormitor la subsol

Sursa foto: https://www.viral-tweet.com/kQ5b-12462/bedroom-bathroom-exciting-12463/

Se poate întâmpla ca locatarii unei case să (fie nevoiți să) aleagă drept dormitor una dintre camerele de la SUBSOL. Principala problemă care se naște în această situație, este dacă Qi-ul are sau nu suficientă putere și dacă există sau nu suficientă lumină naturală.

În plus, dacă acea cameră este într-adevăr la subsol, literalmente sub nivelul solului, fără ferestre, fără lumină, fără ventilație naturală și cu un nivel ridicat de umiditate, acestea sunt indicii foarte clare că Qi-ul nu are o circulație și o curgere corespunzătoare.

Astfel, este mult mai indicat să utilizezi acea cameră doar ca anexă a casei: pivniță, cămară, spațiu tehnic, loc de depozitare, dar chiar și atunci este nevoie de ventilație.

Cel mai bine ar fi să nu folosești o astfel de cameră ca dormitor, indiferent de ce direcție are sau în ce locație se află!

Însă lucrurile se schimbă semnificativ atunci când evaluăm un spațiu comercial, de exemplu un supermarket sau un mall, deoarece acolo spațiile sunt mult mai generoase, iar Qi-ul are o circulație mult îmbunătățită față de cazul anterior.

Vezi aici alte 20 de greșeli de evitat în Feng Shui pentru ușa de la intrare sau intrarea în casă


Sper că ți-a plăcut lecturarea acestui ghid Feng Shui pentru dormitor 🙂

Pentru alte informații utile, urmărește-mă și pe Facebook și Youtube sau înscrie-te în grupul de Metafizică Chineză de pe Facebook.

Vrei să afli mai mult? Ai o problemă urgentă? Îți dorești o analiză personalizată?

sau sună-mă:

2 răspunsuri la „9 greșeli de evitat în Feng Shui pentru dormitor”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Cătălin Vasiloiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura